FARESTON

Prospect
Descriere Tratament hormonal de primă alegere al cancerului mamar metastatic dependent hormonal pentru pacientele în postmenopauză.

Fareston nu este recomandat pentru pacientele cu tumori care nu conţin receptori estrogenici.
Denumire comuna internationala TOREMIFENUM
Actiune terapeutica ANTAGONISTI HORMONALI SI SUBSTANTE INRUDITE ANTIESTROGENI
Prescriptie P-RF – Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala care se retine la farmacie
Forma farmaceutica Comprimate
Concentratia 60mg
Ambalaj Cutie x 30 compr. (blist. Al/PVC)
Valabilitate ambalaj 5 ani
Cod ATC L02BA02
Firma – Tara producatoare ORION CORPORATION ORION PHARMA – FINLANDA
Autorizatie de punere pe piata ORION CORPORATION – FINLANDA

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR
Fareston 60 mg comprimate
Substanţa activă: Citrat de toremifen
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.
– Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
– Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
– Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
– Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
În acest prospect găsiţi următoarele informaţii:
1. Ce este Fareston şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să luaţi Fareston
3. Cum să luaţi Fareston
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Fareston
6. Informaţii suplimentare
1. CE ESTE FARESTON ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Fareston este un antiestrogen. Fareston se utilizează pentru tratamentul anumitor forme de tumoră mamară la femeile în postmenopauză.
2. ÎNAINTE SĂ LUAŢI FARESTON
Nu luaţi Fareston
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la toremifen sau sau la oricare dintre celelalte componente ale Fareston
– dacă suferiţi de îngroşarea peretelui uterin
– dacă aveţi afecţiuni hepatice grave.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Fareston
– dacă suferiţi de insuficienţă cardiacă, diabet labil sau dacă aveţi capacitatea. funcţională mult redusă.
– Dacă aţi suferit de tromboză venoasă profundă sau embolie pulmonară, nu ar trebui în general să luaţi Fareston.
Înaintea tratamentului cu Fareston
– Dacă aveţi hipercalcemie cu metastază osoasă (deoarece concentraţia de calciu din sânge poate creşte la începutul tratamentului), trebuie controlat nivelul calciului.
– Vă rugăm să consultaţi medicul în legătură cu necesitatea efectuării de examene ginecologice la începutul şi la intervale regulate în timpul tratamentului cu Fareston.
Vă rugăm să consultaţi medicul dvs. sau farmacistul dacă vă regăsiţi în vreuna din aceste situaţii.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. S-ar putea să fie necesar să modificaţi dozajul unora din aceste medicamente în timpul tratamentului cu Fareston.
Printre aceste medicamente se numără: diuretice tiazidice, anticoagulante de tip warfarin, anumite antiepileptice (medicamente utilizate în tratarea epilepsiei precum carbamazepina, fenitoina, fenobarbitalul), anumite antimicotice (utilizate în tratamentul infecţiilor cu ciuperci ca de exemplu ketoconazol) şi anumite antibiotice (cum ar fi eritromicina şi troleandomicina).
Dacă vă internaţi în spital sau dacă vi se prescrie un nou medicament, vă rugăm să-i spuneţi medicului că luaţi Fareston.
Sarcina şi alăptarea
Fareston este recomandat femeilor aflate în postmenopauză. Nu trebuie administrat în timpul sarcinii sau alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Toremifen nu are nici o influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind anumite componente ale Fareston
Fareston conţine lactoză (30 mg într-o comprimat). Dacă medicul v-a spus că aveţi o intoleranţă la anumite zaharuri, consultaţi medicul înainte de a lua acest medicament.farmacia-iris.ro
3. CUM SĂ UTILIZAŢI FARESTON
Luaţi Fareston întotdeauna exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Consultaţi medicul dacă nu sunteţi sigură. Doza obişnuită este un comprimat de 60 mg luat pe cale orală, o dată pe zi.
Dacă luaţi o doză mai mare de Fareston
Adresaţi-vă imediat medicul. Printre simptoamele posibile în caz de supradoză se numără ameţelile şi durerile de cap.
Dacă uitaţi să luaţi Fareston
Se recomandă administrarea zilnică. Dacă uitaţi să luaţi o doză luaţi următorul comprimat ca de obicei şi continuaţi tratamentul aşa cum vi s-a recomandat. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat. Dacă aţi sărit mai multe doze, înştiinţaţi-vă medicul şi urmaţi instrucţiunile acestuia.
Dacă încetaţi să luaţi Fareston
Tratamentul cu Fareston nu se poate opri decât la recomandarea medicului.
Dacă aveţi întrebări suplimentare legate de administrarea acestui produs, întrebaţi medicul.
4. REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca orice medicament, Fareston poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Cele mai probabile reacţii adverse sunt: bufeuri, transpiraţie, hemoragie uterină, scaun alb, oboseală, greaţă (stări de vomă), erupţii cutanate, mâncărimi, ameţeli şi depresii.
Alte reacţii adverse posibile sunt: dureri de cap, creşteri în greutate, balonări, tulburări ale somnului, scurtarea respiraţiilor, constipaţie, pierderea apetitului alimentar, probleme de vedere reversibile şi vărsături.
Reacţii adverse rare dar grave sunt: formarea de cheaguri de sânge în venele picioarelor şi/sau plămânilor, modificări ale mucoasei uterine (endometru) şi probleme hepatice. Adresaţi-vă medicului dacă observaţi oricare din următoarele simptome: balonări sau sensibilitate la nivelul gambelor, scurtarea inexplicabila a respiraţiilor sau dureri bruşte la nivelul pieptului, hemoragii vaginale sau modificări ale secreţiei vaginale.
Dacă oricare dintre aceste reacţii adverse se agravează, sau dacă observaţi reacţii adverse nemenţionate în acest prospect, vă rugăm să adresaţi-vă medicului sau farmacistul.
5. CUM SE PĂSTREAZĂ FARESTON
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Fareston după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Fareston nu necesită nici o condiţie specială de păstrare.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Ce conţine Fareston
– Substanţa activă este citrat de toremifen.
– Celelalte componente sunt amidon de porumb, lactoză, povidonă, glicolat de amidon de sodiu, celuloză microcristalină, oxid de siliciu coloidal anhidru şi stearat de magneziu.
Cum arată Fareston şi conţinutul ambalajului
Comprimatele sunt albe, rotunde, plate, cu marginea teşită având TO 60 înscris pe o parte.
Ambalajul: Blister din folie verde de PVC şi folie din aluminiu într-o cutie de carton.
Mărimea ambalajelor: 30 şi 100 comprimate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Orion Corporation
Orionintie 1
FIN-02200 ESPOO
FINLANDA
Producătorul
Orion Corporation, Orion Pharma
Tengströminkatu 8
FIN-20360 TURKU
FINLANDA